Inițierea elaborării deciziilor și consultarea publică

Având în vedere cererile solicitanților,

În conformitate cu Legea nr.239 din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional, Legea nr.436 – XVI din 28.12.2006 privind administrația publică locală, Legea nr.100 din 22.12.20017 cu privire la actele normative, primăria orașului Căușeni informează toate părțile interesate despre inițierea elaborării deciziilor și consultarea publică pe marginea următoarelor proiecte  de decizie:

  • Cu privire la modificarea hotarelor unui terenuri
  • Cu privire la abrogarea, modificarea și completarea unor Decizii a
    Consiliului orăşenesc Căuşeni
  • Cu privire la scutirea de plată pentru frecventarea instituției
    preșcolare
  • Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din fondul de rezervă
  • Cu privire la alocarea mijloacelor financiare

Toate părțile interesate au dreptul de a participa, conform legislației în vigoare, la procesului decizional.

În scopul obținerii informației referitoare la procesul decizional, inclusiv să primiți proiectele de decizii însoțite de materialele aferente, în condițiile Legii privind accesul la informație, vă puteți adresa în sala mică (etajul 1), anticamera primăriei or. Căușeni, panoul informativ și pagina web a primăriei or. Căușeni.

Telefoane de contact: 0243-22144, 22233.

Recomandațiile pe marginea proiectelor de decizii prezentate le puteți expedia pînă la data de 14.11.2016, ora 13.00:

– pe adresa: or. Căușeni, str. M. Radu, 3;

– le puteți depune personal în anticamera primăriei;

– adresa de e-mail a primăriei: primaria@causeni.org;

Date de contact a persoanelor responsabile de recepționarea și examinarea recomandărilor :

Ala Cucoș-Chiselița, secretarul Consiliului orășenesc Căușeni, tel. 0243-22144

Natalia Mungiu, specialist, tel. 0243-22233