2020 10 20 Primarul de Căușeni a împrăștiat pietrișul pe stadionul sportiv în reconstrucție.

Primarul orașului Căușeni a împrăștiat singur pietrișul pe stadionul orășenesc în reconstrucție. Un internaut l-a surprins luni pe terenul sportiv cum împrăștia pietriș cu lopata. Acesta nu era însoțit de nimeni, iar pietrișul era nivelat după ce tractorul care a descărcat prundișul încerca să împrăștie pietrele pe tot stadionul. Primarul spune că totul a avut loc după încheierea orelor de muncă și asta pentru că în devizul de cheltuieli nu ar fi fost incluse aceste lucrări. El spune că nu a vrut să pună la lucru muncitorii primăriei și asta pentru că și așa sunt puțini și activează peste program. Până la orele 17,00 este primar, iar după această oră se transformă în muncitor de rând. Vorbim despre Anatolii Donțu primarul orașului Căușeni care nu odată a fost surprins muncind singur la diferite obiective de dezvoltare ale urbei. Luni seara acesta a făcut-o pe constructorul, iar după ce și-a lăsat cheile de la birou în primărie a pus mâna pe lopată. Un internaut care a trecut pe alături a văzut totul  și a postat imaginile pe rețele sociale. Și alți orășeni au surprins edilul care afirmă că după ce a fost adus pietrișului nimeni nu mai avea cine îl împrăștia, iar primarul nu s-a dat într-o parte să execute aceste lucrări. La moment pe stadionul sportiv de pe strada Alexei Mateevici au loc lucrări de amenajare. După ce pietrișul a fost împrăștiat pe întreg stadionului a venit rândul barelor metalice pentru plasă. Căușenenii afirmă că se face un lucru bun și așteaptă cu nerăbdare să vadă rezultatul final. Vă reamintim că stadionul orășenesc v-a avea acoperire artificială, învelișul fiind oferit gratuit de către Federația Moldovenească  de Fotbal. Pentru aceste lucrări Primăria Căușeni a alocat circa 300 de mii de lei, iar alți 200 de mii vin de la sponsori.

Video: http://studio-l.md/index.php/en/sociall/1361-2020-10-20-primarul-de-c-u-eni-a-mpr-tiat-pietri-ul-pe-stadionul-sportiv-n-reconstruc-ie